Product Update easySales Iunie 2023

Tendințele anului 2022 în eCommerce pe care trebuie să le știi acum

Ce e cel mai fain la luna decembrie e că știi că urmează un moment de liniște.

Un moment în care poți să te reculegi, să respiri liniștiți și să te încarci cu suficientă energie pentru planul anului ce vine.

Acum, că majoritatea comercianților s-au acomodat cu realitatea pieței și cu așteptările în creștere ale consumatorilor este timpul să ne concentrăm pe următoarea etapă a evoluției comerțului electronic și ce noutăți ne aduce anul 2022.

2022 nu o să fie un an foarte ușor. Dar noi îți punem la dispoziție informații și resursele necesare să te asiguri că 2022 o să fie un an așa cum trebuie.

Din păcate nu există un antrenor suprem care să te îndrume în eCommerce, însă asta te responsabilizează și te împinge să fii deschis la ceea ce se comunică în acest domeniu.

Trei elemente la care trebuie să fim atenți și care au potențial, mai devreme sau mai târziu, de a se demonstra factori disruptive sau poate chiar impedimente, în 2022:

  • Algoritmii, evoluția lor, dar și noi tool-uri menite să elibereze brand-urile de restricții
  • Criza transporturilor, care încă nu a ajuns, ca val de impact, în toate industriile și de care România încă este, într-o măsură, protejată
  • Metaverse și inerentele viitoare succese și eșecuri ale ecosistemului care acum prinde contur

Notă: Metaverse este un concept ce face referire la lumea virtuală imersivă unde oamenii se adună pentru a socializa, a se juca sau a munci. Termenul de “metavers” a devenit popular pe 29 octombrie 2021 când persoana juridică Facebbok s-a rebranduit în ”Meta” și a lansat un video în care Mark Zuckerberg a spus ”Cred că metaverse este următorul capitol pentru internet”.

Două tendințe din Social Commerce care pot prinde mai multă tracțiune și în România:

Live shopping pe platformele de social media. Se bazează pe engagement-ul clientului cu vânzătorul sau cu un influencer – în calitate de ambasador al mărcii promovate, care are loc în fluxul live. Promotorul arată produsul, designul și funcționalitatea acestuia, iar clienții au posibilitatea de a pune întrebări. În plus, ca parte a livestream-ului, există un link către magazinul online. Metoda de vânzare este una cât se poate de directă și relativ nouă, așa că ne putem aștepta să crească în prima jumătate a anului 2022.

Visual commerce își ia locul în tendințele comerțului electronic, alături de live shopping. Scopul este asemănător, dar realizarea este ceva mai complexă. În comerțul vizual, clienții pot obține o vizualizare 3D interactivă a produsului, pentru a avea o vedere mai bună de ansamblu și a facilita procesul de luare a deciziilor. În industria de îmbrăcăminte va avea un rol important, deoarece clienții pot încerca haine, șepci, ochelari și alte accesorii, pentru a-și face o idee dacă li se potrivește sau nu. Poate avea loc pe rețelele sociale, mai ales TikTok, sau pe site, într-o aplicație concepută și dezvoltată de brand.

Boom-ul comerțului electronic a crescut adopția online-ului, mai ales în rândul retailerilor locali. În același timp, jucătorii internaționali văd România ca o piață tot mai atractivă, deci vom avea competitori importanți. Odată cu reluarea muncii la birou, unul dintre domeniile în care anticipăm o creștere semnificativă este retailul de fashion. Se conturează de asemenea o tendință de estompare a granițelor prin intermediul online-ului: comercianții români vând peste granițe, iar cei de peste granițe au început să fie prezenți în România. Reținerile securizarea unor parteneriate pe zona logistică, lucru care devine din ce in ce mai facil.

Așadar, loc de creștere avem. Și odată cu creșterea comerțului online, se vor mai schimba câteva lucruri:

  • Nivelul de digitalizare este mult mai accelerat
  • Cresc noi zone de business axate pe tehnologie
  • Mai mult work from home

Un lucru care te-ar putea chiar speria: hiper-personalizarea

Hiper-personalizarea permite companiilor să ofere cea mai bună experiență pentru clienți și le se vor prezenta doar articole potrivite căutărilor. Colectarea tuturor informațiilor din omnichannel reprezintă un atu important. Totul începe acolo unde clientul accesează punctele de contact. Apoi, intră în joc următorul pas – soluția de date despre clienți. Informațiile pot fi compuse din sondaje, informații utile ale clienților, vizite offline în magazin, confidențialitatea datelor, gestionarea consimțământului și alte surse. O interfață AI va procesa informațiile oferite de client fie online, fie offline și va crea un profil complet. Magia finală apare în aplicațiile de comerț electronic. Informațiile adunate de companie pot fi implementate în platforma proprie, iar clientul va vedea că selecțiile, opțiunile, ferestrele îi sunt deja ajustate, conform profilului și că primește articole cu produse care se potrivesc alegerilor lui.

Retenția clienților prin e-mail marketing

Email marketingul rămâne cel mai simplu, profitabil și eficient mod de a păstra un client! E un acces direct la clientul tău la un cost minim și cu un ROI decent când știi să-l folosești la maximum.

Tendința “Marketplace creator”

Comercianții cu experiență în eCommerce trec la următorul nivel de a crea marketplace-uri nișate: vezi HORECA, produse medicale, beauty, producători mobilă.

În anul 2020 am observat o cerere în creștere spre aceste upgradări, deoarece comercianții au fost în impas când nu au mai avut stocuri pentru consumatorii lor. Astfel ei doresc să își protejeze veniturile prin a atrage și alți selleri pe platforma lor. Dezvoltatorii de magazine online au înțeles încă din 2020 această nevoie și oferă consultanță și funcționalități din sfera programelor de afliere, care permit crearea și gestionarea propriilor programe de afiliere independente pentru alți selleri.

easy-Sales.com oferă integrării cu marketplace-uri locale și internaționale, precum și cu alte sisteme suport, pentru a oferi retailerilor opțiuni pentru implementarea unor strategii multi-channel de amploare. Anul 2022 oferă integrarea cu eBay Polonia și America și alte marketplace-uri din zona beauty, ce o vom anunta în Ianuarie.

O noutate de la Google

Local Inventory Ads este o noutate care se răspândește în toată Europa. Vorbim despre un instrument care folosește locația clientului pentru a evidenția produsele care sunt disponibile în apropiere.

Principiul marketing-ului este simplu. Utilizatorii caută produsul dorit pe Google iar în rezultate, vor apărea evidențiate produsele disponibile în magazinele din proximitate. Iar acest avantaj pentru retail-ul offline ar putea avea efecte în vânzările magazinelor online.

Investește în crearea de conținut, pentru că vei avea de câștigat

Folosește puterea influencerilor, sau Tik-Tok-ul chiar dacă te scoate din zona de confort.

O tendință bonus pentru mediu este sustenabilitatea

Sustenabilitatea a jucat un rol important în ultimii ani și a intrat și în industria comerțului electronic. Ambalajele necesare pentru livrarea produselor produc un volum impresionant de deșeuri. Renunțarea la plastic și tranziția prin care trec toate magazinele la nivel de pungi, cutii și ambalaje sunt lucruri pe care le vedem chiar acum întâmplându-se.

Consumatorii sunt tot mai interesați de produsele al căror proces de fabricație, ambalare și livrare este sustenabil. În țările din UE, clienții sunt mai înclinați să cumpere produse care sunt fabricate și livrate într-un mod durabil. Diferența dintre țări apare în punctul în care clienții trebuie să plătească suplimentar pentru asta. Țările din vest și nord sunt dispuse să plătească în plus pentru produse durabile, în timp ce alte țări cu un PIB pe cap de locuitor mai scăzut nu sunt foarte deschise. Cert este că numărul clienților care susțin sustenabilitatea în comerțul electronic crește de la an la an, în fiecare țară.

Automatizarea

“Giganții vor continua să crească în defavoarea jucătorilor medii.” Parry Malm, CEO Phrasee

Folosește până și cele mai mici funcții pentru a-ti îndeplini strategia de marketing, pentru a procesa comenzi mai rapid, a interacționa mai bine cu clienții tăi sau a lista oferte pe multiple marketplace-uri într-un anumit fel. Plătești abonament la CANVA și postezi un video o dată la 6 luni?! Pune-te cu burta pe treabă și urmărește cele mai interesante funcții dezvoltate de ei pentru munca mai ușoară.

Noi, la easy-sales.com, ne-am bucurat să îți fim alături, încă din 2019, prin soluții de eficientizare și simplificare a activității de eCommerce.

easySales este o soluție  SaaS plug & play care oferă instrumentele de care orice comerciant online are nevoie pentru a vinde pe mai multe canale folosind o platformă unificată.

Credem că putem oferi tehnologie sofisticată într-un mod accesibil companiilor mari, mijlocii și mici, fără costuri exorbitante cu dezvoltări IT sau mentenanța .

În viziunea noastră, eCommerce-ul  este un ecosistem colaborativ in cadrul căruia easySales integrează și centralizează elementele de valoare pe care le generează serviciile de comerț electronic preferate ale utilizatorilor (marketplace-uri, curieri, facturieri, platforme eCommerce)

Află beneficiile de a automatiza vânzarea și procesarea comenzilor pe marketplace-uri populare în acest video scurt.

Concluzii 2021

2021 a fost un alt an cu provocări, dar cărora sperăm că le-ai găsit în mare parte soluțiile.

Am învățat împreună că o bună organizare și disciplină pot face diferența în bine.

Am învățat că măsura succesului în antreprenoriat este dezvoltarea sustenabilă.

.Am confirmat că fără antreprenori, nu am avea inovație.

Îți suntem recunoscători că ne-ai ales și îți mulțumim pentru propunerile tale.

În anul viitor, îți vom onora toată încrederea cu și mai multe dezvoltări care să te ajute să crești un business sănătos. Împreună schimbăm provocările în oportunități de creștere!

Ce e de făcut, de acum? Sa pășim cu încredere în noul an, cu deschiderea și curiozitatea de a ne adapta. Mult succes din partea echipei easySales!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *