Product Update easySales Iunie 2023

Studiu eCommerce easySales despre creșterea înregistrată

  • Dacă în T1 din 2022 creșterea anuală a vânzărilor era de 35%, în T2 a apărut o scădere de 0.7%, iar T3 recuperează, cu un avans de 7%;
  • Noile obiceiuri de consum ale românilor, dar și inflația, cresc cheltuiala medie de la 170 lei în T3 2021 la 215 lei în T3 2022;
  • Mai multe informații despre evoluția pieței și tendințe sunt disponibile în conferința eCommerce Talks by easySales din 31 octombrie;

Platforma SaaS de management automatizat și centralizare a activităților de eCommerce easySales a realizat un studiu pe întregul eșantion de clienți proprii, iar datele arată o creștere temperată în eCommerce, de la 35% în primul trimestru al anului, la o evoluție negativă, de 0.7% în perioada aprilie-iunie și o revenire pe creștere, de 7%, aferentă celui de-al treilea trimestru al acestui an.

„Contextul economic fragil și războiul din Ucraina, pe de o parte, și redeschiderea magazinelor fizice, pe de altă parte, au generat oscilații în evoluția zonei de eCommerce, ca număr de produse vândute, iar în prezent ne regăsim pe o tendință de revenire a creșterii, aproape de zona de două cifre. Un accentuat sentiment de prudență, pe alocuri chiar panică, s-a resimțit atât în aprovizionarea cu stocuri de către comercianți, cât și in apetitul de cumpărare manifestat de consumatori”, declară Ciprian Cazacu, cofondator easySales.

În acest studiu despre eCommerce se constată o valoare medie mai mare a unei comenzi

Noile obiceiuri de consum ale românilor, dar și inflația, cresc cheltuiala medie pentru o singură comandă de la 170 lei în trimestrul al treilea din 2021 la 215 lei în aceeași perioadă a anului curent.

„Creșterea valorică a comenzii medii este în mare măsură influențată de inflație, dar și de schimbarea obiceiurilor de cumpărare – tipurile de produse achiziționate, cantitățile mai mari cumpărate pentru a obține reduceri, inclusiv cu privire la costul transportului. Așteptările sunt ca, în continuare, clienții să cumpere mai mult rațional și mai puțin compulsiv. Consumatorii își planifică mai atent cheltuielile, analizează mai mult prețurile și caută tot mai des să obțină reduceri, accesând ofertele comercianților”, adaugă Cazacu.

studiu-ecommerce

Mai multe informații despre evoluția pieței și tendințe sunt disponibile în conferința eCommerce Talks by easySales de luni, 31 octombrie. Informații despre program, participanți și înscrieri sunt disponibile la [https://easy-sales.com/ecommerce-talks].

În ceea ce privește categoriile de produse vândute în 2022, acest studiu eCommerce realizat, observă o nouă schimbare, în mare parte determinată de deschiderea circulației interne și internaționale, a școlilor și, în general, reluarea activităților sociale.

Top 3 segmentele cu mari creșteri față de anul trecut sunt:

  • Fashion (22%),
  • Sport și Aer Liber (13%),
  • Cărți, Filme și Muzică (18%),
  • Periferice PC și software (17%) .

Top 3 segmente ca scădere a ritmului vânzărilor, față de anul trecut, sunt:

  • Beauty (-19%),
  • Articole pentru copii și Jucării (-7%),
  • Auto Moto (-6%).   

Evenimentul eCommerce Talks este la a treia ediție și este organizat de easySales și susținut de partenerii: Gomag, Innoship, Soline, DPD, ConvKit, Packeta, Releva, Aqurate, MerchantPro, GunMedia, Simplify by KLG, Reefkig, Flanco, 2Ship și SMSO.

Alte noutăți easySales, aveți mai jos:

easySales integrează marketplace-ul Flanco

Alături de investițiile în canalele de vânzare digitale și magazine fizice, extinderea gamei de produse prin dropshipping este o altă verticală importantă în jurul căreia Flanco își construiește strategia pe următorii ani”, spune Radu Bercea, Director Canale Digitale, Flanco. “Ne propunem să ne dezvoltăm atât componenta tradițională – gama electro-IT, cât și să ne optimizăm mixul de produse și servicii asociate, astfel încât să le oferim clienților noștri soluții complete. Pe termen scurt, avem în vedere adăugarea de noi categorii, precum: Jucării, Puericultură, Detergenți, Cosmetice, Sport, Bricolaj, Casă și Grădină, Hrană animale.

easySales este soluția care generează o punte de legătură rapidă și eficientă între furnizor și clientul Flanco, eficientizând toate fluxurile din procesul de integrare începând de la listarea automată a produselor, preluare și procesare comenzi respectiv livrare către clientul final.” a mai adăugat Radu Bercea

easySales integrează marketplace-ul Decathlon

  • Decathlon estimează 200 de parteneri locali și 50.000 de produse disponibile în marketplace, la finalul anului 2022
  • Vânzările online Decathlon s-au triplat, în ultimul an
  • Segmentul Sport și Aer Liber este în top 3 creșteri anuale în platforma easySales, cu un avans de 13%
  • Noi platforme majore integrate în easySales vor fi anunțate în conferința eCommerce Talks by easySales din 31 octombrie

Decathlon a lansat primul marketplace online dedicat exclusiv sportului din România și își propune colaborări cu peste 200 de parteneri locali și peste 50,000 articole disponibile până la final de 2022. Compania încheie în fiecare săptămână noi colaborări prin care extinde gama de produse din marketplace.

„În ultimii ani, mediul digital s-a dezvoltat, iar vânzarile online decathlon.ro s-au triplat. Am remarcat un interes tot mai crescut pentru anumite sporturi, iar asta ne-a determinat ca, prin intermediul marketplace-ului decathlon.ro, să completăm oferta existentă de produse. Ne dorim să dezvoltăm parteneriate de lungă durată cu vânzători de produse sportive din România, iar parteneriatul cu easySales ne va ajuta să integrăm și sincronizăm rapid oferta sportivă pe decathlon.ro, pentru a continua să facem sportul accesibil”, adaugă Ioana Anghel, Marketplace Leader, Decathlon România.

easySales va anunța și alte noutăți, în cadrul evenimentului eCommerce Talks.

Despre Decathlon

Decathlon, cel mai important retailer european de articole sportive, deține în momentul de față 28 de magazine la nivel național, la care se adaugă și platforma online, fiind prezent pe piața de retail sportiv din România încă din 2009, cu aproximativ 1500 de coechipieri în 2021. Decathlon oferă iubitorilor de sport articole și echipamente pentru mai mult de 80 de sporturi, conform celor mai înalte standarde de calitate și inovație din domeniu, păstrând în permanență obiectivul strategic de a face sportul accesibil cât mai multor români prin oferirea unui raport calitate – preț foarte bun. Pentru mai multe informații vă rog accesați site-ul Decathlon sau paginile de facebook.

Despre Flanco:

Flanco este cel mai dinamic retailer autohton de produse IT&C, electronice și electrocasnice. Cu un număr de peste 1.500 de angajați, compania deţine o rețea de 154 de magazine, aflate în cele mai importante zone comerciale din 109 orașe ale României. De asemenea, magazinul online al retailerului, flanco.ro, se află în continuă dezvoltare și oferă tehnologie de ultimă generație, cele mai căutate branduri și soluții inovatoare de plată. Pentru mai multe informații, vă rugăm accesați www.flanco.ro sau paginile de Facebook şi de LinkedIn.