Astăzi la rubrica Povești de succes în eCommerce vă oferim un interviu cu Olguța Paraschiv, coFondatoare a magazinului online Kidmania.ro și brazipremium.ro.
Olguța este client easySales din aprilie 2020. Marketplace-urile unde este prezentă firma sunt: eMag (RO, BG, HU), Okazii, OLX, Vivre (BG, HU, RO), Doraly. În anul 2022 kidmania.ro a avut o creștere de 90% față de anul 2021 (cifra de afaceri pe kidmania.ro în 2021 a fost de 980.000 lei, iar în 2022 aproximativ 1.900.000 lei). Magazinul brazipremium.ro fiind sezonier și la început a înregistrat o creștere de 400.000 lei.
Când și cum a început povestea voastră de succes?
Olguța: În anul 2019 a început povestea Kidmania.ro și în anul 2020 am deschis magazinul online brazipremium.ro magazin online a cărui dezvoltare îmi oferă cea mai mare satisfacție.
Având o experiență de peste 10 ani în diferite corporații, însă foarte puțin timp pentru mine și familia mea, mi-am dorit să dezvolt un business care să-mi facă plăcere, să pot merge cu drag la birou zi de zi, dar să fie și ceva ce ține de lumea copiilor. Întotdeauna am fost fașcinată de cum anume să creez timp de calitate, în familie, să creăm momente unice, care să ne rămână în amintire pentru totdeauna.
De aici și business-ul pe care l-am dezvoltat în online, site-ul cu produse pentru carnaval și jucării dedicate copiilor kidmania.ro, care să-i transpună în lumi frumoase, în jocuri, în povești, unde să-și creeze propriile personaje.
Crăciunul e fără doar și poate perioada mea favorită din an, dar și a intregii familii și prin faptul că fetița noastră a fost tot un cadou de Crăciun. Crăciunul e o zi specială atât pentru noi, dar și pentru clienții mei. Vreau să le ofer tuturor celor care adoră Crăciunul posibilitatea să își creeze momente feerice, unice. Ei pot achiziționa nu doar brazi, ci și ornamente extrem de speciale, cum nu se mai găsesc la alți distribuitori, la prețuri foarte bune.
Care este cifra de afaceri? După cât timp ați ajuns la primele 100 de comenzi?
Kidmania are o cifră de afaceri de 1.900.000 lei, iar brazi premium 400.000 lei. La 2 luni de la lansarea magazinelor am ajuns la primele 100 de comenzi.
Mă bucur să spun că de la an la an cifrele au arătat tot mai bine și am înregistrat o creștere în 2022 de 90%. E multă munca în spate și simt că rezultatele reflectă pasiunea cu care ne facem munca. Menținem un nivel ridicat de calitate și tratăm fiecare client așa cum ne dorim și noi la rândul nostru să fim tratați. Ne punem în ipostaza lor și să ne întrebăm: “cum ar fi să primesc această comandă acum? Cum ar arătă ea, cum mi se vorbește la telefon dacă cer detalii?” Toate aceste aspecte contează pentru mine și mă bucur să văd că cifrele nu au scăzut, nici în pandemie, când cu toții am simțit că va veni o perioadă grea.
Ce provocări ai întâmpinat în a vinde pe marketplace-uri?
Problema cea mai mare a fost la listarea produselor și gestionarea comenzilor din diferite platforme de marketplace. Apoi eram nevoită să iau procesul de la capăt pentru fiecare marketplace în parte. Vânzarea pe marketplace-uri părea o oportunitate doar pentru comercianții care sunt tehnici. Uneori vrei să abandonezi. Însă, această prejudecată a dispărut odată ce am început colaborarea cu echipa easySales.
În general, deținerea unui magazin online vine cu avantaje, dar și cu provocări, dintre cele mai inedite. O altă provocare pentru mine este să găsești angajați dedicați si să ai capacitatea de a gestiona afacerea într-un mod eficient.
De ce ai ales să folosești platforma easySales, în detrimentul altora disponibile pe piață?
Platforma easySales este foarte ușor de folosit, iar colaborarea cu echipa este una de excepție, nu am avut curiozitatea să testăm alte soluții. Pentru noi platforma este exact ceea ce avem nevoie. În plus easySalșes este o soluție pentru antreprenori români care se mulează pe sistemele pe care deja le folosim
Pentru listarea produselor pe marketplace-urile internaționale, easySales oferă traducere automatizată, iar acest aspect simplifică prezența pe aceste marketplace-uri și ne salvează timp important.
Un alt aspect wow este că pot mapa rapid categoriile de bază ale produselor din magazinul meu online, cu cele din marketplace-uri și astfel listarea este mai rapidă. Am deasemenea posibilitatea de a ajusta prețurile în funcție de fiecare marketplace, bulk.
Cum a descurs tranziția la soluția easySales? În cât timp ai început să simți beneficiile?
Destul de rapid, deoarece a fost foarte simplu de a conecta magazinul online, soft-ul de facturi și serviciile de curierat. În plus, eram la început cu afacerea și am setat toate procesele ok de la început.
Cum te-a ajutat easySales să economisești bani și să crești productivitatea/ vânzările?
Cu easySales suntem prezenți pe eMag Ro, Hu si Bg, Elefant, Doraly, Okazii, Vivre și ne oferă posibilitatea de a ne extinde pe marketplace-uri relevante ca Altex și Flanco. Fără easySales am fi avut nevoie de o echipă mare de oamnei tehnici, pentru a avea o prezență pe atât de multe marketplace-uri.
Munca noastră a fost eficientizată cu 85%.
Un alt aspect pe care l-am observat este că ne-am îmbunătățit indicatorii de sănătate ai contului, timpul de finalizare a comenzilor a scăzut considerabil, listarea produselor pe multiple canale de vânzare este simplificată, actualizarea prețurilor prin funcția de auto-price ne ține departe de competiție și ne aduce un profit bun.
În cazul în care ai avut vreo problemă cu serviciul easySales, cum a fost soluționată aceasta?
easySales are în spate o echipă foarte bine pregătită și orice problemă apărută a fost rezolvată într-un timp scurt.
Ce planuri de viitor ai în online?
Îmi doresc să continui să aduc produse noi, produse care poate nu sunt pe piață în acest moment – mai exact, produse unicat, speciale, premium. Țin mult la calitate și vreau să mențin ștacheta sus, pentru publicul brazipremium.ro.
Lucrez acum la a implementa și noi funcții în site, vreau ca totul să spună o poveste și oamenii să afle despre mine și misiunea pe care mi-am asumat-o, despre ce fac și despre cum am ajuns să construiesc acest business.
Sper ca lucrurile să evolueze constant și îmi doresc ca toți clienții care își doresc un Crăciun feeric să apeleze în continuare cu mare încredere la noi.
Poți să ne dai trei sfaturi sau recomandări pentru a reuși în online?
e-commerce-ul este o piață într-o continuă creștere și se întâmplă lucruri constructive, cu mare potențial. Determinarea, dorința de a crește constant, pas cu pas, de a oferi servicii premium și de a răspunde cât mai bine nevoilor clienților – acestea m-au ajutat enorm. E multă muncă în spate și ca antreprenor înțelegi că uneori nu există noțiunea de weekend sau de vacanță. Trebuie să știi și să vrei să fii cu un pas înaintea altora, iar asta înseamnă să fii ancorat în business, dedicat și asumat cu deciziile tale.
Vinde simplificat și centralizat pe marketplace-uri cu easySales
Credem că fiecare comerciant are nevoie de soluții tehnice care să îi ajute să simplifice activitatea de eCommerce. Cu platforma românească easySales este la fel de simplu să vinzi pe un singur canal sau să testezi multiple canale de vânzare populare
WEBINAR DEMO EASYSALES
Pentru cei care doriți să aflați cum funcționează easySales, sau aveți anumite întrebări pentru echipa de suport, vă invităm în fiecare Vineri, de la ora 15.00 la webinarul susținut de Eugenia Miulescu, Key Account Manager.
Eugenia prezintă un demo online al platformei, iar la final răspunde la întrebările participanților.
Te susținem cu dezvoltări și optimizări constante! Rămâi aproape!