Utilizatorii easySales au ajuns la 47.500 de facturi emise lunar prin SmartBill, în septembrie

Omnichannel cu easySales reprezintă, practic integrarea tuturor tipurilor de contact dintre business, parteneri și clienți: marketplace-uri, magazine online, soft de facturare, curieri, servicii de comunicare

  • Numărul de facturi SmartBill emise prin platforma easySales a crescut cu 58% la finalul celui de-al treilea trimestru al anului 2021
  • 53% din utilizatorii easySales au optat pentru serviciul de facturare SmartBill
  • Numărul clienților SmartBill care dețin modulul eCommerce s-a dublat, în septembrie 2021 față de septembrie 2020

Utilizatorii soluției de automatizare și centralizare a activităților de eCommerce easySales au atins numărul de 47.500 de facturi emise lunar prin intermediul serviciului integrat SmartBill, în luna septembrie a acestui an, potrivit unui comunciat de presă.

Serviciul de facturare SmartBill este opțiunea preferată de utilizatorii easySales, cu o rată de adopție de 53%, la finalul celui de-al treilea trimestru al anului curent, se mai arată în comunicat.

„Utilizatorii aleg cu precădere serviciile SmartBill integrate în platforma noastră pentru ușurința de utilizare, eficiență și siguranță. Vorbim despre o relație de încredere între utilizatori și servicii, la fel cum și noi, în urma rundei de finanțare din acest an, am atras ca partener, prin încredere și determinare, unul dintre co-fondatorii SmartBill”, a declarat Ciprian Cazacu, cofondator easySales.

Volumul lunar de facturi emise prin SmartBill a crescut cu 58% la final de septembrie, față de cele 29.100 de facturi emise în ianuarie 2021.

Potrivit companiei, numărul clienților SmartBill care dețin modulul eCommerce s-a dublat, în septembrie 2021 față de septembrie 2020. Utilizatorii au avut și o crestere de 118% a numărului de facturi generate pentru septembrie, în comparație cu aceeași lună a anului 2020. Valoarea facturilor generate în septembrie 2021 a fost și ea dublă, față de același interval al anului trecut.

“Parteneriatul cu easySales vine în sprijinul clienților noștri care dețin modulul eCommerce și oferă centralizarea activității, sincronizarea de date între multiple sisteme, viteză și scalabilitate. Omnichannel cu easySales reprezintă, practic integrarea tuturor tipurilor de contact dintre business, parteneri și clienți: marketplace-uri, magazine online, soft de facturare, curieri, servicii de comunicare”, a declarat din partea SmartBill Cristina Boarteș, Sales and Customer Care Manager, SmartBill.

Clasamentul utilizatorilor easySales care au optat pentru SmartBill este condus, în funcție de segmentul de activitate eCommerce, de ariile Casă și grădină, Modă, Electronice și IT, Sănătate și îngrijire personală și, respectiv, jucării și accesorii pentru copii.

easySales include, în portofoliu, platforme precum eMag, Elefant, Vivre, Cel, Okazii, Dealwise și TeamDeals. Compania își concentrează eforturile pe integrarea internațională cu Ebay și Amazon, iar pentru piața din România, cu Doraly.

Soluția easySales este prezentă în Bulgaria și Ungaria, urmând ca în anul 2022 să își continue extinderea pe alte piețe externe.

Clienții din portofoliu au listat un număr de peste 4,1 milioane produse pe diferite platforme marketplace, au generat 1 milion de facturi și 1.050.000 documente de livrare în mod automatizat și au tradus 315.000 documentații de produse. Valoarea totală a comenzilor procesate prin easySales este de aproximativ 174 milioane euro.

SmartBill, serviciu dezvoltat în 2007, program de gestiune şi facturare de pe piaţa din România, are peste 50.000 de clienţi.

easySales este o platformă B2B și un start-up în creștere rapidă, lansat în aprilie 2019. Platforma  a devenit populară prin serviciile cloud care conectează jucătorii din comerțul electronic cu toate sistemele externe, în doar câteva minute. Beneficiile principale sunt: gestionarea centralizată a comenzilor din multiple canale, ​​listarea rapidă a produselor pe multiple canale de vânzare, sincronizarea stocurilor în timp real, analiza dinamică a prețurilor și a vânzărilor.

Soluția easysales a fost aleasă ca finalistă a concursului Uipath Atomation Award in luna Octombrie 2021, ca o companie cu impact global ce poate consolida ecosistemul cu soluții de automatizare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *